Despre noi

ROMEUR SRL este societate comercială cu capital integral românesc, înfiinţată în anul 1992.

Activităţile principale sunt: comerţ cu amănuntul al mobilei şi serviciile.

Prin prisma produselor şi serviciilor, activitatea societăţii se desfăşoară pe piaţa locală (Oradea şi judetul Bihor), zonală (N-V României şi zona Haydu-Bihar din Ungaria) şi piaţa naţională.

Personalul de care dispune societatea, are competenţa şi pregătirea necesară pentru desfăşurarea unei activităţi complexe, cu un caracter ridicat de competitivitate, având în vedere că sunt angajaţi cu vechime în cadrul companiei şi au experienţa relevantă în domeniul pe care îl realizează, instruirea acestora efectuându-se în cadrul unor companii multinaţionale de tradiţie.

Cu o lungă experienţă în domeniul comerţului de mobilă, ROMEUR se situează între primele companii de profil din România.

De-a lungul anilor am reuşit să realizăm lanţul propriu de magazine, iar în anul 2007 am inaugurat cel mai mare centru comercial de mobilă şi amenajări interioare din N-V României – HOME CONCEPT – în suprafaţă de 6000 mp, având în proiect extinderea cu încă 9000 mp.

Odată cu deschiderea acestui showroom am crescut şi diversitatea produselor, aducând în spaţiul de expunere cele mai mari brand-uri europene din producţia de mobilier.

Suntem reprezentanţi a mari producători de mobilier de bucătărie din Europa, lideri italieni în producţia de mobilier de bucătărie, birou şi casă. De asemenea, producatori germani cu renume in industria mobilei, producatori de dressinguri, paturi şi accesorii pentru paturi, living, dining, mobilier pentru baie, cu funcţionalitate multiplă şi design exceptional, ce se situează printre produsele de top ale industriei germane de mobilă. Mulţi alţi producători de renume, cu care compania noastră a încheiat parteneriate de lungă durată, sunt prezenţi în showroom-urile Romeur.


Urmariti-ne si pe facebook



 
301 Moved Permanently

Moved Permanently

The document has moved here.


Apache/2.0.63 (FreeBSD) PHP/4.4.9 Server at cloudns.at Port 80